S********* L**** A* L*********** D** Î********* Ş* C******** Ş********** N**** P***** S***** C***** E****
ReclamantŞ***** G********* G******
PârâtDosar 1871/103/2021 Hotărăşte: Admite acţiunea modificată formulată de reclamantul SINDICATUL LIBER AL LUCRĂTORILOR DIN ÎNVĂŢĂMÂNT ŞI CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ NEAMŢ, în numele şi pentru membrul său STAFIE CARMEN ELENA în contradictoriu cu pârâta Ş***** G********* G******, Neamţ şi în consecinţă: Obligă pârâta să calculeze şi să plătească reclamantei membră de sindicat drepturile salariale restante constând în diferenţa dintre drepturile salariale încasate şi cele cuvenite, prin acordarea salariului de bază conform art. 39 alin. 6 din OUG nr. 91/2017, respectiv prin acordarea salariului de bază prevăzut în anexa la HG nr. 38/2017, începând cu data de 01.04.2019, la zi şi în continuare până la îndeplinirea condiţiilor legale de acordare, în cuantum actualizat cu indicele de inflaţie de la data plăţii efective a drepturilor salariale restante, respectiv diferenţa dintre salariul de bază de 4876 lei stabilit aferent tranşei de vechime în învăţământ de 20 - 25 ani, gradaţia 5 şi salariul de bază de 5048 lei stabilit conform H.G. 38/2017, aferent tranşei de vechime în învăţământ de 22 - 25 ani gradaţia 5. Obligă pârâta să calculeze şi să plătească reclamantei membră de sindicat drepturile salariale restante, constând în diferenţa dintre drepturile salariale încasate şi drepturile cuvenite prin aplicarea majorărilor salariale, a sporurilor şi indemnizaţiilor prevăzute de Legea nr. 153/2017 la valoarea salariului de bază stabilit conform dispoziţiilor paragrafului precedent, începând cu data de 01.04.2019, la zi şi în continuare, până la îndeplinirea condiţiilor legale de acordare, în cuantum actualizat cu indicele de inflaţie de la data plăţii efective a drepturilor salariale restante. Obligă pârâta să plătească reclamantei membră de sindicat dobânda legală penalizatoare aferentă drepturilor salariale acordate prin prezenta hotărâre, calculată începând cu data de la care se cuvin aceste diferenţele salariale şi până la achitarea efectivă a drepturilor restante. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul Neamţ – Secţia I Civilă şi de Contencios Administrativ. Pronunţată azi, 13.12.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 1465/2021 din 13.12.2021