Dosar 1874/86/2021 din 23.04.2021

contestaţie privind alte drepturi de asigurări sociale


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1874/86/2021
Data dosar:
23.04.2021
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
contestaţie privind alte drepturi de asigurări sociale
Categorie:
Asigurari sociale
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 28.09.2021 la ora 09:00

    Complet: C5F AS civil
  • Declină soluţionarea cauzei

    Admite excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Suceava, Secţia I civilă. Declină competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul S**** A**** în contradictoriu cu pârâţii Parlamentul României – Camera Deputaţilor şi S********* G****** A* C****** D**********, în favoarea Curţii de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal. Fără cale de atac. Pronunţată astăzi, 28 septembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.

    Hotarare 1690/2021 din 28.09.2021
  • Sedinta din data de 13.09.2021 la ora 9:00

    Complet: C5F AS civil
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 28.09.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 13.09.2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.09.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD