M****** S***** C*******
InculpatAdmite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda împotriva sentinţei penale nr. 317/4.08.2021 pronunţate de Judecătoria Turda în dosarul nr. 1878/328/2020. Desfiinţează sentinţa penală apelată şi procedând la o nouă judecată: În baza art. 396 alin. 2 Cod Procedură Penală, condamnă pe inculpatul M S C - la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prev. de art. 336 alin. 1 CP, cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod Procedură Penală. În baza art. 91, 92 Cod Penal, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 1 an şi 2 luni închisoare aplicate inculpatului, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, calculat de la data pronunţării prezentei decizii. În temeiul art. 92 alin. 3, art. 93 Cod Penal, impune inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere, să respecte măsurile de supraveghere şi să execute obligaţiile care îi revin, astfel: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Cluj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. f) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate; Impune inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei comunei Tureni sau Primăriei oraşului Câmpia Turzii, jud. Cluj. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 96 Cod Penal, cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul neexecutării obligaţiilor impuse sau în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni. În temeiul art. 66 alin. 1 lit. a, lit. b şi lit. i din Codul penal interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exerciţiul dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi al dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, precum şi al dreptului de a conduce autovehicule, pe o perioadă de 3 ani. În temeiul art. 65, art. 66 alin. 1 lit. a, lit. b şi lit. i din Codul penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exerciţiul dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, al dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi al dreptului de a conduce autovehicule. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (300 de lei – în cursul urmăririi penale şi 300 de lei – în cursul judecăţii la instanţa de fond). În baza art. 275 alin. 3 Cod Procedură Penală, cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în data de 15.12.2021, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1587/2021 din 15.12.2021amânarea pronunţării hotărârii pentru data de 15.12.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.11.2021