P******* I**
CondamnatAdmite cererea de liberare condiţionată formulată de petentul condamnat P******* I**, în prezent deţinut în Penitenciarul Focşani. În temeiul art. 100 C. pen., dispune liberarea condiţionată a condamnatului din pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1227/2019, pronunţată de Judecătoria Bacău. În baza art. 100 al. (6) C. pen., intervalul cuprins între data liberării condiţionate şi data împlinirii duratei pedepsei - 19.01.2023 - constituie termen de supraveghere pentru condamnat. Pune în vedere petentului condamnat dispoziţiile art. 100 al. (5) C. pen. referitoare la conduita sa viitoare şi consecinţele la care se expune, dacă va mai comite infracţiuni. Dispune punerea în libertate de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 1508/2020 emis de Judecătoria Bacău. În baza art. 275 alin. (3) C. pr. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Ia act că asistenţa juridică a petentului a fost asigurată de avocat ales. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26.01.2022.
Hotarare 64/2022 din 26.01.2022