S* G****** S**
ReclamantC****** P****
PârâtAdmite acţiunea civilă având ca obiect „pretenţii” formulată de reclamanta SC„Grenerg”SRL, în contradictoriu cu pârâtul C****** P****, şi în consecinţă: Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 169,56 lei, reprezentând contravaloare energie electrică consumată, conform facturilor fiscale emise şi neachitate. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 20 lei cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Vatra Dornei. Pronunţată la data de 12 ianuarie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 4/2022 din 12.01.2022