S********* Î********* P************* A******* "********* Î* N***** Ş* P***** M****** D* S******* C******** P****** I*****
ReclamantS********* Î********* P************* A******* "********* Î* N***** Ş* P***** M****** D* S******* U******** T*******
ReclamantŞ***** G********* N** 1 V*******
PârâtÎncuviinţează, pentru părţi, proba cu înscrisuri şi în cadrul probei cu înscrisuri va dispune emiterea unei adrese către Sindicat pentru a preciza acţiunea, în sensul de a arăta care sunt majorările salariale pentru fiecare dintre reclamanţi. Amână judecarea cauzei la data de 01.03.2023, pentru administrarea probei cu înscrisuri. Părţile au termen în cunoştinţă, potrivit art.229 cod proc.civilă. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 02 noiembrie 2022, la Tribunalul Argeş-Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Incheiere de sedinta din 02.11.2022În baza art. 517 alin (1) indice 1 Cod procedură civilă, dispune suspendarea judecăţii până la publicarea în Monitorul Oficial al României a deciziei asupra recursului în interesul legii promovat de Curtea de Apel Bucureşti, sesizare ce face obiectul dosarului nr. 2453/1/2021 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Cu recurs pe toată durata suspendării, care se va depune la Tribunalul Argeş. Pronunţată, azi, 20.10.2021.
Incheiere suspendare din 20.10.2021