M**** I**** A*******
PetentÎn baza art. 571 C.proc.pen., respinge ca neîntemeiată, cererea de încetare a măsurii obligării la tratament medical, formulată de petentul M I A. Menţine măsura obligării la tratament medical a petentului M I A, dispusă prin încheierea nr. 585 din data de 22.03.2019, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Buftea în dosarul nr. 11653/94/2018*. O copie de pe dispozitivul prezentei hotărâri va fi comunicat instanţei de executare, în conformitate cu dispoziţiile art. 571 alin. 5) C.proc. pen. În baza art. 275 al. 3 şi 6 C.proc.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul pentru avocatul desemnat din oficiu în cuantum de 313 lei se achită din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţe, azi data, 28.09.2022.
Hotarare 1427/2022 din 28.09.2022Din oficiu se emite adresă către Serviciul Legal de Medicină Legală Arges pentru efectuarea unui supliment de expertiză psihiatrică având aceleasi obiective ca la vechea expertiză, la care se adaugă un nou obiectiv – planul terapeutic în concret si dacă acest plan este util.De asemenea sa ne comunice costul suplimentului de expertiză. Amână judecarea cauzei la 28.09.2022. Cu drept de contestatie. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Mai 2022.
Incheiere de sedinta din 11.05.2022Se emite adresă către Serviciul de Medicină Legala Arges pentru efectuarea raportului de expertiză privind pe petentul M**** I**** A******* , însoţită de înscrisuri medicale cu următoarele obiective: 1.dacă subiectul este orientat din punct de vedere allo - psihic si temporo – spaţial; 2.dacă din punct de vedere obiectiv, pe baza explorărilor funcţionale, se evidenţiază existenţa unei maladii psihice de natură să afecteze capacitatea persoanei de a discerne sau capacitatea de a se stăpâni; 3.Boala psihică prezentă, manifestările ei si care examene obiective o confirmă; 4.Boala psihică prezentă în ce măsură afectează discernământul subiectului. 5.Ce masuri cu caracter medical se impun în cauză şi în ce scop. 6.Dacă este necesară măsura de siguranţă a tratamentului medical 7.Daca da, care este planul terapeutic. Dacă se mai impune încetarea obligării la tratament medical. Alăturat vă înaintăm copii de pe înscrisuri medicale. De asemenea să comunice costul expertizei pentru a comunica serviciului contabilitate . Amână judecarea cauzei la 11.05.2022. Cu drept de contestaţie . Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Februarie 2022.
Incheiere de sedinta din 02.02.2022