D********* M****
ReclamantG******** C* P****** P******** N** 6 B****
PârâtAdmite acţiunea. Obligă pârâta să calculeze şi să achite reclamantei drepturile salariale constând în diferenţa dintre drepturile salariale încasate si drepturile cuvenite, prin acordarea salariului de bază conform art. 39 alin. 6 din Legea nr. 153/2017, astfel cum a fost modificată si completată prin O.U.G. nr. 91/2017, respectiv prin acordarea salariului de bază corespunzător tranşei de vechime de peste 40 de ani, pentru perioada 08.07.2018-22.12.2020 (nu mai mult de 3 ani anterior datei introducerii prezentei acţiuni - 08.07.2021), drepturile restante urmând a fi actualizate în funcţie de coeficientul de inflaţie, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare aferentă, până la data plăţii efective. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Sub sancţiunea nulităţii, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Buzău. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 13.12.2021.
Hotarare 1715/2021 din 13.12.2021