S**** R********
PetentS******** S**
CreditorR**** S**
DebitorAdmite în parte cererea formulată de petentul S.C.P.E.J. Rădulescu, privind pe creditoarea STRELITIA S.R.L şi pe debitoarea REBAS S.R.L. Încuviinţează executarea silită pornită în dosarul execuţional nr. 102/2021 a titlului executoriu reprezentat de Contract de închiriere nr. 23/15.07.2016, autentificat sub nr. 1109/15.07.2016 de către SPN Miculescu, în şnur cu Act adiţional nr. 1/22.01.2019, autentificat sub nr. 65/15.03.2021, Act adiţional nr. 2/11.09.2019, autentificat sub nr. 70, şi Act adiţional nr. 4/11.10.2020, autentificat sub nr. 80 de SNP Miculescu, pentru realizarea obligaţiei având ca obiect chiria aferentă perioadei 1.02.2021-15.05.2021, la care se adaugă cheltuielile de executare silită, prin toate modalităţile de executare prevăzute de lege. Respinge cererea de încuviinţare a executării silite în vederea recuperării penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,1%/zi întârziere, ca neîntemeiată. Fără cale de atac în ceea ce priveşte soluţia de admitere. Cu drept de apel pentru creditor în termen de 15 zile de la comunicare în ceea ce priveşte soluţia de respingere. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Timişoara. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi 13.07.2021.
Incheiere de executare silita 8745/2021 din 13.07.2021