S********* L**** D** I********* B****
Reprezentant legalS***** N******
ReclamantŞ***** G********* N** 1 V********
PârâtAdmite în parte acţiunea formulată de reclamantul S.N., prin mandatar S.L.Î.B., în contradictoriu cu pârâta ?.G. nr. 1 V. Obligă pârâta ?.G. nr. 1 V. la calcularea ?i plata în favoarea reclamantului S.N. a sumei reprezentând diferen?a dintre drepturile salariale efectiv încasate ?i cele cuvenite, ca urmare a calculării grada?iei de merit prin cre?terea cu 25% a salariului de bază lunar efectiv achitat, începând cu 01.01.2018, pe durata îndeplinirii condiţiilor cerute de lege pentru acordarea gradaţiei de merit, sumă ce va fi actualizată cu rata inflaţiei. Obligă pârâta la plata dobânzii legale penalizatoare, în favoarea reclamantului de la data scadenţei fiecărei plăţi şi până la momentul plă?ii efective. Respinge celelalte pretenţii ale reclamantului ca neîntemeiate. Numai cu drept de apel în 10 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Bihor. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei, azi, 05.05.2021.
Hotarare 468/2021 din 05.05.2021În vederea deliberării, amână pronun?area solu?iei pentru data de 05.05.2021;
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.04.2021