P**** O*** E****
PetentI** V******
IntimatAdmite în parte plângerea contraven?ională formulată de petentei P**** O*** E**** în contradictoriu cu intimatul I** V******. Dispune înlocuirea sanc?iunii contraven?ionale a amenzii aplicate petentei în sumă de 500 lei în baza prevederilor art. 65 lit m) rap. la cele ale art. 66 lit. a) din Legea nr. 55/2020 cu sanc?iunea avertismentului. Atrage aten?ia petentei asupra necesită?ii ?i importan?ei respectării legisla?iei în materie ?i că în cazul nerespectării acesteia i se va aplica o sancţiune mai severă şi nu va mai beneficia de clemenţa instanţei. Menţine în rest procesul verbal seria PVNJ nr. 077797/09.01.2021 ca fiind legal şi temeinic. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Foc?ani, sub sanc?iunea nulită?ii. Pronunţarea s-a făcut prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, data de 19.10.2021. Preşedinte,
Hotarare 7178/2021 din 19.10.2021Termen acordat la data de 19.10.2021, în vederea administrării probatoriului încuviintat.
Incheiere de sedinta din 25.05.2021