U****** P************* D* F******** D** R***********
Apelant ReclamantS* P******* M********* S**
Intimat PârâtAdmite apelul. Schimbă în parte sentinţa atacată, în sensul că admite în parte acţiunea reclamantei, astfel cum a fost precizată la 12.12.2019, şi, pe cale de consecinţă, obligă pârâta la plata către reclamantă a următoarelor sume: i. 9.790, lei + TVA, reprezentând remuneraţie actualizată datorată pentru comunicarea publică a fonogramelor în scop ambiental în cadrul punctelor de lucru deţinute în intervalul 09.06.2017 – 30.11.2019; ii. 2.721,64 lei, reprezentând penalităţi de întârziere de 0,1%, calculate de la scaden?a fiecărei remuneraţii datorate pentru comunicarea publică a fonogramelor, şi până la 12.12.2019, şi la care se vor adăuga penalităţile ulterior acestei date ?i până la achitarea integrală a debitului; iii. 2.798,76 lei + TVA, reprezentând drepturi patrimoniale actualizate cuvenite autorilor de opere audiovizuale pentru comunicarea publică a repertorului de opere cinematografice şi alte opere audiovizuale în spaţiile deţinute de pârâtă, pentru perioada 01.09.2019 – 31.10.2019; iv. 87 lei, reprezentând dobânda legală calculată de la scadenţa fiecărei remuneraţii datorate pentru comunicarea publică a repertorului de opere cinematografice şi alte opere audiovizuale, şi până la 12.12.2019, ?i la care se va adăuga dobânda legală ulterior acestei date şi până la achitarea integrală a debitului; v. 20 lei, reprezentând taxa de eliberare a certificatului de la Registrul Comer?ului, cu titlu de cheltuieli judiciare; Menţine celelalte dispoziţii alte hotărârii apelate. Obligă intimata la plată către reclamantă a sumei de 1.450 lei, cheltuieli judiciare în apel. Cu recurs în 30 de zile de la comunicare. Recursul se va depune la Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a Civilă. Pronunţată azi, 20.04.2022, prin punerea solu?iei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. A.A.P./A.M.M.
Hotarare 643/2022 din 20.04.2022amână pronunţarea la data de 20.04.2022 A.A.P./A.M.M.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.04.2022amână pronunţarea la data de 13.04.2022 A.A.P./A.M.M.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.03.2022