P**** F*****
InculpatD******* I*****
InculpatS***** C*** I******** S***
Parte responsabilă civilmenteP**** M***** C******
Parte civilăP**** T*******
Parte civilăÎn baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 994/P/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeş privind inculpaţii inculpaţii P**** F*****, cercetat în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, faptă prev. şi ped. de art. 192 alin.2 din Codul Penal şi D******* I*****, cercetat în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, faptă prev. şi ped. de art. 336 alin. 1 din Codul Penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind inculpaţii P**** F***** şi D******* I*****. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 11.03.2021.
Incheierefinalacamerapreliminara94/2021 din 11.03.2021