Dosar 1921/101/2021 din 30.09.2021

traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1921/101/2021
Data dosar:
30.09.2021
Instanta:
Tribunalul Mehedinți
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 26.05.2022 la ora 11:45

    Complet: C2 CP-F
  • Condamnare fără acord de recunoaştere

    Condamnă inculpatul Custură Alberth – Sebastian, la o pedeapsă de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ,,trafic de droguri de risc şi mare risc”. În baza art. 65 Cod penal, Aplică inculpatului Custură Alberth – Sebastian, pedepsele accesorii, a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a Cod penal - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi lit. b Cod penal - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 67 Cod penal, Aplică inculpatului Custură Alberth – Sebastian, pedepsele complementare, a interzicerii pe o perioadă de 3 ani a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a Cod penal - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi lit. b Cod penal - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. Condamnă inculpatul Custură Alberth – Sebastian, la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de „deţinerea de droguri de risc şi mare risc, pentru consum propriu, fără drept”. În baza art. 65 Cod penal, Aplică inculpatului Custură Alberth – Sebastian, pedepsele accesorii, a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a Cod penal - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi lit. b Cod penal - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 67 Cod penal, Aplică inculpatului Custură Alberth – Sebastian, pedepsele complementare, a interzicerii pe o perioadă de 3 ani a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a Cod penal - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi lit. b Cod penal - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. Condamnă inculpatul Custură Alberth – Sebastian, la o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de „conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”. În baza art. 65 Cod penal, Aplică inculpatului Custură Alberth – Sebastian, pedepsele accesorii, a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a Cod penal - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi lit. b Cod penal - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 67 Cod penal, Aplică inculpatului Custură Alberth – Sebastian, pedepsele complementare, a interzicerii pe o perioadă de 3 ani a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a Cod penal - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi lit. b Cod penal - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 38 alin. 1 C.p. şi art. 39 alin. 1 lit. b C.p.p., Contopeşte pedepsele principale aplicate prin prezenta sentinţă şi dispune ca inculpatul Custură Alberth – Sebastian să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare la care se adaugă un spor de 1 an închisoare (o treime din totalul pedepselor de 2 ani şi un an închisoare), urmând ca inculpatul să execute pedeapsa principală de 6 ani închisoare, în regim de detenţie. În baza art. 45 alin.1 şi alin. 5 C.p.p. Interzice inculpatului Custură Alberth – Sebastian, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a Codpenal - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi lit. b Cod penal - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe perioada executării pedepsei, cu titlu de pedepse accesorii. Interzice inculpatului Custură Alberth – Sebastian, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit. a Cod penal - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi lit. b Cod penal - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani, cu titlu de pedepse complementare. În baza art.72 Cod penal, art. 399 alin. 1 C.p.p. şi art. 404 lit. a şi b C.p.p. În baza art.72 Cod penal, art. 399 alin. 1 C.p.p. şi art. 404 lit. a şi b C.p.p. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului Custură Alberth – Sebastian, perioada reţinerii şi arestului preventiv, de la 08.08.2021, la zi şi menţine măsura arestării preventive, dispusă faţă de acesta. În baza art. 7 din Legea 76/2008, Obligă inculpatul Custură Alberth – Sebastian, să se supună prelevării de probe biologice în vederea introducerii pofilelor genetice în S.N.D.G.J., după rămânerea definitivă a prezentei sentin?e. În baza art. 396 alin. 5 C.p.p. raportat la art. 16 alin. 1 lit. c C.p.p., trafic de droguri de risc, în varianta oferii martorului Marco Miatov, prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000. Condamnă inculpata M***** M******, la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de „deţinerea de droguri de risc şi mare risc, pentru consum propriu, fără drept”. În baza art. 65 Cod penal, Aplică inculpatei M***** M******, pedepsele accesorii, a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a Cod penal - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi lit. b Cod penal - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 67 Cod penal, Aplică inculpatei M***** M******, pedepsele complementare, a interzicerii pe o perioadă de 3 ani a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a Cod penal - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi lit. b Cod penal - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 91 C.p., Dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale, de 2 ani închisoare şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C.p.. În baza art. 93 alin. 1 C.p., Obligă inculpata M***** M******, ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b C.p., Impune inculpata obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 C.p. Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei Ghiroda sau Ptimăriei Timişoara, jud. Timiş, pe o perioadă de 120 de zile. În baza art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal, privind posibilitatea revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale. Constată că pedepsele complementare aplicate inculpatei, urmează a se executa în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. b Cod penal. În baza art. 72 Cod penal, art. 399 alin. 1 C.p.p. şi art. 404 alin. 4 lit. b C.p.p. Constată că inculpata a fost reţinută şi arestată preventiv de la 08.08.2021, la zi. În baza art. 241 alin. 1 ind. 1 lit. a C.p.p. raportat la art. 399 alin. 3 lit. b C.p.p., Constată încetată de drept măsura arestului preventiv, sub imperiul căreia inculpata M***** M****** se află în prezent şi dispune punerea sa, de îndată în libertate, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 16 din data de 08.08.2021, emis în baza încheierii nr. 15 din data de 08.08.2021, în dosarul nr. 1521/101/2021, al Tribunalului Mehedinţi. trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000. În temeiul art. 112 alin. 1 lit. b şi f din Codul Penal şi art. 16 alin. 1 din Legea 143/2000 pentru prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, dispune confiscarea specială a drogurilor de risc şi mare risc, rămase în urma efectuării analizelor de laborator şi după reţinerea contraprobelor, urmând a fi distruse potrivit art. 574 lit. d din Codul de procedură penală, precum şi, confiscarea specială a a bunurilor folosite la comiterea faptelor, după cum urmează: 1. Cantitatea de 3,18 grame pulbere ce con?ine AMFETAMINĂ şi MDMA (proba nr. 2), rămasă din probă, după efectuarea analizelor fizico-chimice, ce a fost introdusă în Camera de corpuri delicte din cadrul I.G.P.R. a?a cum rezultă din Dovada seria/nr. DCJSEO-1046450 din 22.09.2021; 2. Cantitatea de 35,41 grame Cannabis (proba nr. 5), rămasă din probă, după efectuarea analizelor fizico-chimice, ce a fost introdusă în Camera de corpuri delicte din cadrul I.G.P.R. a?a cum rezultă din Dovada seria/nr. DCJSEO-1046450 din 22.09.2021; 3. Cantitatea de 5,06 grame Cannabis (contraproba nr. 5), reţinută din probă, după efectuarea analizelor fizico-chimice, ce a fost introdusă în Camera de corpuri delicte din cadrul I.G.P.R. a?a cum rezultă din Dovada seria/nr. DCJSEO-1046450 din 22.09.2021; 4. Cantitatea de 0,50 grame Cannabis (proba nr. 6), rămasă din probă, după efectuarea analizelor fizico-chimice, ce a fost introdusă în Camera de corpuri delicte din cadrul I.G.P.R. a?a cum rezultă din Dovada seria/nr. DCJSEO-1046450 din 22.09.2021; 5. Cantitatea de 0,49 grame pulbere ce con?ine Amfetamină (proba nr. 7), rămasă din probă, după efectuarea analizelor fizico-chimice, ce a fost introdusă în Camera de corpuri delicte din cadrul I.G.P.R. a?a cum rezultă din Dovada seria/nr. DCJSEO-1046450 din 22.09.2021; 6. Cantitatea de 0,10 grame pulbere ce con?ine Ketamină (proba nr. 9), rămasă din probă, după efectuarea analizelor fizico-chimice, ce a fost introdusă în Camera de corpuri delicte din cadrul I.G.P.R. a?a cum rezultă din Dovada seria/nr. DCJSEO-1046450 din 22.09.2021; 7. Cantitatea de 2,89 grame pulbere ce con?ine ca substanţa activă MDMA (proba nr. 16), rămasă din probă, după efectuarea analizelor fizico-chimice, ce a fost introdusă în Camera de corpuri delicte din cadrul I.G.P.R. a?a cum rezultă din Dovada seria/nr. DCJSEO-1046450 din 22.09.2021; 8. Cantitatea de 0,23 grame pulbere ce con?ine ca substanţa activă MDMA (proba nr. 17), rămasă din probă, după efectuarea analizelor fizico-chimice, ce a fost introdusă în Camera de corpuri delicte din cadrul I.G.P.R. a?a cum rezultă din Dovada seria/nr. DCJSEO-1046450 din 22.09.2021; 9. Un număr de 8 comprimate ce con?in ca substanţa activă MDMA (proba nr. 17), rămase din probă, după efectuarea analizelor fizico-chimice, ce a fost introdusă în Camera de corpuri delicte din cadrul I.G.P.R. a?a cum rezultă din Dovada seria/nr. DCJSEO-1046450 din 22.09.2021; 10. Cantitatea de 1,66 grame pulbere ce con?ine ca substanţa activă MDMA (proba nr. 18), rămasă din probă, după efectuarea analizelor fizico-chimice, ce a fost introdusă în Camera de corpuri delicte din cadrul I.G.P.R. a?a cum rezultă din Dovada seria/nr. DCJSEO-1046450 din 22.09.2021; 11. Un număr de 8 comprimate ce con?in ca substanţa activă MDMA (proba nr. 18), rămase din probă, după efectuarea analizelor fizico-chimice, ce a fost introdusă în Camera de corpuri delicte din cadrul I.G.P.R. a?a cum rezultă din Dovada seria/nr. DCJSEO-1046450 din 22.09.2021; 12. Cantitatea de 0,37 grame pulbere ce con?ine Amfetamină în amestec cu Cofeină (proba nr. 22), rămasă din probă, după efectuarea analizelor fizico-chimice, ce a fost introdusă în Camera de corpuri delicte din cadrul I.G.P.R. a?a cum rezultă din Dovada seria/nr. DCJSEO-1046450 din 22.09.2021; 13. Cantitatea de 0,55 grame pulbere ce con?ine Amfetamină şi MDMA (proba nr. 23), rămasă din probă, după efectuarea analizelor fizico-chimice, ce a fost introdusă în Camera de corpuri delicte din cadrul I.G.P.R. a?a cum rezultă din Dovada seria/nr. DCJSEO-1046450 din 22.09.2021; 14. Cantitatea de 4,67 grame Cannabis (proba nr. 24), rămasă din probă, după efectuarea analizelor fizico-chimice, ce a fost introdusă în Camera de corpuri delicte din cadrul I.G.P.R. a?a cum rezultă din Dovada seria/nr. DCJSEO-1046450 din 22.09.2021; 15. Cantitatea de 0,47 grame Cannabis (proba nr. 26), rămasă din probă, după efectuarea analizelor fizico-chimice, ce a fost introdusă în Camera de corpuri delicte din cadrul I.G.P.R. a?a cum rezultă din Dovada seria/nr. DCJSEO-1046450 din 22.09.2021. 16. Un cântar electronic de culoare neagră pe care s-a pus în evidenţă Amfetamină, MDMA, Ketamină şi THC (Proba nr. 1), ce a fost introdus în Camera de corpuri delicte din cadrul I.G.P.R. a?a cum rezultă din Dovada seria/nr. DCJSEO-1046450 din 22.09.2021; 17.Un recipient metalic cilindric, prevăzut cu capac, de culoare roz, în care s-a pus în evidenţă Amfetamină, MDMA, Cofeină ?i THC (proba nr. 15), ce a fost introdus în Camera de corpuri delicte din cadrul I.G.P.R. a?a cum rezultă din Dovada seria/nr. DCJSEO-1046450 din 22.09.2021; 18.Un grinder din material plastic, de culoare ro?ie, inscrip?ionat „TOBI”, în care s-a pus în evidenţă Tetrahidrocannabinol (THC) (proba nr. 19b), ce a fost introdus în Camera de corpuri delicte din cadrul I.G.P.R. a?a cum rezultă din Dovada seria/nr. DCJSEO-1046450 din 22.09.2021; 19.Un grinder din material plastic de culoare potocalie, în care s-a pus în evidenţă Tetrahidrocannabinol (THC), (proba nr. 20b), ce a fost introdus în Camera de corpuri delicte din cadrul I.G.P.R. a?a cum rezultă din Dovada seria/nr. DCJSEO-1046450 din 22.09.2021; 20.Un dispozitiv metalic cilindric, telescopic, pe care s-a pus în evidenţă MDMA şi Ketamină (Proba nr. 25), ce a fost introdus în Camera de corpuri delicte din cadrul I.G.P.R. a?a cum rezultă din Dovada seria/nr. DCJSEO-1046450 din 22.09.2021; În baza art. 404 alin. 4 lit. c C.p.p., Menţine măsurile asigurătorii instituite prin ordonanţele din data de 08.08.2021, asupra sumei de 518 lei, ridicată de la inculpatul Custură Alberth – Sebastian, respectiv asupra sumei de 1690 lei, ridicată de la inculpata M***** M******, în vederea garantării executării cheltuielilor judiciare. În temeiul art. 274 alin. 1 C.p.p., Obligă inculpatul Custură Alberth – Sebastian, să plătească statului suma de 10.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 6000 lei reprezintă cheltuieli stabilite prin rechizitoriu pentru faza de urmărire penală, iar diferenţa reprezintă cheltuielile efectuate la judecarea cauzei în primă instanţă, precum şi, inculpata M***** M****** la plata sumei de 9000 lei, din care suma de 6000 lei reprezintă cheltuieli stabilite prin rechizitoriu pentru faza de urmărire penală, iar diferenţa reprezintă cheltuielile efectuate la judecarea cauzei în primă instanţă. Cu apel. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 26.05.2022, ora 15:20, la sediul Tribunalului Mehedinţi.

    Hotarare 39/2022 din 26.05.2022
  • Sedinta din data de 25.05.2022 la ora 11:00

    Complet: C2 CP-F
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 25-05-2022

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.05.2022
  • Sedinta din data de 23.05.2022 la ora 08:30

    Complet: C2 CP-F
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 25-05-2022

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.05.2022
  • Sedinta din data de 03.05.2022 la ora 11:15

    Complet: C2 CP-F
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 23-05-2022

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.05.2022
  • Sedinta din data de 19.04.2022 la ora 10:30

    Complet: C2 CP-F
  • Amână cauza

    Admite cererile. Acordă un nou termen de judecată, pentru când se emite adresă.

    Incheiere de sedinta din 19.04.2022
  • Sedinta din data de 28.03.2022 la ora 11:00

    Complet: C2 CP-F
  • Amână cauza

    ÎN VEDEREA ADMINISTRĂRII PROBELOR

    Incheiere de sedinta din 28.03.2022
  • Sedinta din data de 22.03.2022 la ora 10:30

    Complet: C2 CP-F
  • Amână cauza

    ÎN VEDEREA ADMINISTRĂRII PROBELOR

    Incheiere de sedinta din 22.03.2022
  • Sedinta din data de 15.03.2022 la ora 11:00

    Complet: C2 CP-F
  • Amână cauza

    ÎN VEDEREA ADMINISTRĂRII PROBELOR

    Incheiere de sedinta din 15.03.2022
  • Sedinta din data de 28.02.2022 la ora 10:00

    Complet: C2 CP-F
  • Amână cauza

    ÎN VEDEREA ADMINISTRĂRII PROBELOR, ACORDĂ TERMEN LA DATA DE 15.03.2022.

    Incheiere de sedinta din 28.02.2022
  • Sedinta din data de 07.02.2022 la ora 11:00

    Complet: C2 CP-F
  • Amână cauza

    ÎN VEDEREA ADMINISTRĂRII PROBELOR

    Incheiere de sedinta din 07.02.2022
  • Sedinta din data de 31.01.2022 la ora 11:00

    Complet: C2 CP-F
  • Amână cauza

    ÎN VEDEREA EMITERII UNOR MANDATE DE ADUCERE A MARTORILOR

    Incheiere de sedinta din 31.01.2022
  • Sedinta din data de 17.01.2022 la ora 13:00

    Complet: C2 CP-F
  • Amână cauza

    ÎN VEDEREA AUDIERII MARTORILOR, AMÂNĂ CAUZA.

    Incheiere de sedinta din 17.01.2022
  • Sedinta din data de 13.01.2022 la ora 14:00

    Complet: C2 CP-F
  • Amână cauza

    AVÂND ÎN VEDERE LIPSA DE APĂRARE A INCULPATULUI CUSTURĂ, AMÂNA CAUZA.

    Incheiere de sedinta din 13.01.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD