A****** L******
ReclamantC******* N******** D* T*********** A****** R***** T**** S*
PârâtAdmite cererea formulată de către reclamanta A****** L******, în contradictoriu cu pârâta Compania Nationala de Transporturi Aeriene Romane Tarom SA. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 400 EUR (echivalent în lei la cursul BNR din data plăţii) reprezentând compensaţie anulare zbor, la care se adaugă dobânda legală începând cu data de 02.07.2021 şi până la data achitării integrale a debitului. Obligă pârâta la plata sumei de 110 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru şi alte cheltuieli. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Buftea. Pronunţată astăzi, 29.12.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 19220/2021 din 29.12.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 29.12.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 16.12.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.12.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 16.12.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 06.12.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.12.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 06.12.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 19.11.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.11.2021