D***** T***** p*** a** B***** P****
ContestatorC*** J******** D* P***** B****
IntimatAdmite acţiunea formulată de reclamantul DRAGOŞ TEODOR în contradictoriu cu pârâta C*** J******** D* P***** B****, şi în consecinţă: Obligă pârâta să emită pe seama reclamantului o nouă decizie de pensie cu valorificarea unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani, cu acordarea drepturilor astfel stabilite, începând cu data de 29.04.2018. Obligă pârâta la plata sumei de 1500 lei, în favoarea reclamantului, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Bihor. Pronunţată azi, 13.09.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 959/2021 din 13.09.2021Amână pronuntarea cauzei pentru data de 13.09.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.09.2021