Dosar 1930/94/2021 din 19.10.2021

pretenţii tr. 19.11.2021


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1930/94/2021
Data dosar:
19.10.2021
Instanta:
Tribunalul Ilfov
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
pretenţii tr. 19.11.2021
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 30.06.2022 la ora 09:00

    Complet: 4 A
  • Schimbat în parte

    Admite apelul. Schimbă, în parte, Sentinţa civilă nr. 9030/04.06.2021 pronunţată de Judecătoria Buftea şi rejudecând: Admite, în parte, cererea. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 5305,71 lei reprezentând contravaloare despăgubiri, la care se adaugă penalită?i de întârziere aferente acestui debit principal, în cuantum de 0,2% pe zi, calculate de la data de 01.01.2021 ?i până la data achitării efective. Compensează cheltuielile de judecată efectuate de părţi în fond şi apel şi obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1375 lei cu titlu de cheltuieli judiciare reprezentând onorariu avocat redus şi taxă judiciară de timbru în fond. Definitivă. Pronunţată azi, 30.06.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 2823/2022 din 30.06.2022
  • Sedinta din data de 24.06.2022 la ora 09:00

    Complet: 4 A
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 30.06.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 24.06.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.06.2022
  • Sedinta din data de 17.06.2022 la ora 10:00

    Complet: 4 A
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 24.06.2022. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.06.2022.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.06.2022
  • Sedinta din data de 13.06.2022 la ora 9:00

    Complet: 4 A
  • Termen preschimbat

    termen preschimbat

  • Sedinta din data de 15.03.2022 la ora 13:00

    Complet: 4 A CC
  • Termen preschimbat

    Admite sesizarea din oficiu. Dispune preschimbarea termenului de judecată stabilit la data de 13.06.2022 pentru 17.06.2022, ora 10.00. Se citează părţile pentru noul termen de judecată, cu menţiunea că nu mai este valabil termenul de judecată din data de 13.06.2022. Pronunţată, azi, 15.03.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere de sedinta din 15.03.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD