I******* I**
Apelant InculpatÎn temeiul art.421 pct. 2 lit.a Cod procedură penală admite apelul declarat de inculpatul I******* I** împotriva sentinţei penale nr.119 din 29.06.2021, pronunţată de Judecătoria Buhuşi în soluţionarea dosarului penal nr.1935/199/2020. Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată în ceea ce priveşte greşita aplicare a pedepselor complementare şi accesorii direct pe lângă pedeapsa principală rezultantă, precum şi în ceea priveşte cuantumul pedepselor principale aplicate pentru fiecare infracţiune în parte şi, în consecinţă, cu privire la cuantumul pedepsei principale rezultante, reţine cauza spre rejudecare doar cu privire la aceste aspecte şi, în fond, hotărăşte următoarele: Reduce cuantumul pedepselor principale aplicate de instanţa de fond inculpatului I******* I** după cum urmează: - pentru fiecare dintre cele 2 (două) infracţiuni de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzute fiecare de art. 335 al. 2 Cod penal, cu aplicarea art.396 alin.10 Cod procedură penală, a art.43 alin.5 Cod penal şi a art.79 alin.3 Cod penal (infracţiuni din datele de 15.12.2019 şi respectiv 29.12.2019) la pedepse de câte 6 (şase) luni închisoare; - pentru infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 al. 1 Cod penal, cu aplicarea art.396 alin.10 Cod procedură penală, a art.43 alin.5 Cod penal şi a art.79 alin.3 Cod penal (infracţiune din data de 15.12.2019) la pedeapsa de 1 (un) an închisoare; - pentru infracţiunea de refuzul de la prelevarea de mostre biologice, prevăzută de art. 337 Cod penal, cu aplicarea art.396 alin.10 Cod procedură penală, a art.43 alin.5 Cod penal şi a art.79 alin.3 Cod penal (faptă din data de 29.12.2019), la pedeapsa de 1 (un) an închisoare. Constată că pentru toate infracţiunile din prezenta cauză, concurente conform art.38 alin.1 Cod penal, pedeapsa rezultantă pentru inculpatul I******* I** este potrivit art.39 alin.1 lit.b Cod penal, urmare a reducerii pedepselor principale conform celor arătate anterior, 1 (un) an şi 8 (opt) luni închisoare. Pedeapsă rezultantă principală de executat pentru inculpatul I******* I**: 1 (un) an şi 8 (opt) luni închisoare. Înlătură pedepsele complementare şi accesorii ale interzicerii exercitării unor drepturi stabilite de instanţa de fond, conform art.66 şi respectiv 65 Cod penal în sarcina inculpatului I******* I** direct pe lângă pedeapsa rezultantă principală a închisorii. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate care nu sunt contrare prezentei decizii. În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat pentru soluţionarea apelului rămân în sarcina statului. Definitivă Pronunţată prin punerea hotărârii la dispoziţia inculpatului şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 22.12.2021.
Hotarare 950/2021 din 22.12.2021În temeiul art.391 alin.2 C.p.p. stabileşte data pronunţării la 22 decembrie 2021, când va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 16.11.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.11.2021T.16.11.2021
Incheiere de sedinta din 19.10.2021