Ş***** V*****
ReclamantC*** T********** D* P***** B****
PârâtAdmite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul ?ufaru Viorel, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII BUZĂU. Obligă pârâta CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII BUZĂU să emită reclamantului o decizie de revizuire a pensie în care punctajul mediu anual să fie ob?inut prin împăr?irea punctajului realizat de 71,24143 puncte la stagiul complet de cotizare de 20 ani, raportat la grupa I de muncă în care a desfăşurat activitatea, în conformitate cu OUG nr. 4/2005 şi Decizia nr.11/2015 a ICCJ. Obligă pârâta către reclamant la plata diferenţelor dintre pensia cuvenită şi pensia încasată începând cu 01.07.2021, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflaţie de la data plăţii efective, precum şi dobânda legală aferentă (începând cu data introducerii acţiunii – 13.07.2021) până la data plăţii efective. Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 1550 lei - reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariu avocat. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la data comunicării la Curtea de Apel Ploieşti, apelul urmând a fi depus la Tribunalul Buzău. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 15.11.2021.
Hotarare 1493/2021 din 15.11.2021Amână pronun?area la data de 15.11.2021. Pronun?area se va face prin punerea solu?iei la dispozi?ia pâr?ilor în ?edin?ă publică azi 01.11.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.11.2021pentru a se depune înscrisuri la dosar.
Incheiere de sedinta din 04.10.2021