Dosar 1939/121/2021 din 19.03.2021

drepturi băneşti disjuns din 4057/121/2020


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1939/121/2021
Data dosar:
19.03.2021
Instanta:
Tribunalul Galați
Departament:
Sectie I Civila
Obiect:
drepturi băneşti disjuns din 4057/121/2020
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 15.10.2021 la ora 8:30

    Complet: C9 LM S
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte cererea formulată de reclamanta Stănilă Ancuţa, prin Sindicatul Liber din Învă?ământ Tecuci, reprezentant legal, în contradictoriu cu pârâta Scoala Gimnazială „Nicolae Bălcescu” Tecuci, jud. Gala?i. Obligă pârâta să plătească reclamantei drepturile salariale neacordate reprezentând diferenţe salariale rezultate din neaplicarea la salariul de bază aflat în plată a majorării salariului de bază cu 10%, ca efect al exercitării activită?ii de control financiar preventiv, începând cu data de 01.01.2018, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii. Obligă pârâta să plătească reclamantei dobânda legală penalizatoare aferentă drepturilor salariale anterior menţionate, calculată începând cu data de 01.01.2018 şi până la data plăţii sumei datorate. Obligă pârâta să plătească reclamantei şi pentru viitor drepturile salariale cuvenite reprezentând majorări ale salariului de bază, pentru perioada cât aceasta va îndeplini condiţiile pentru acordarea drepturilor în cauză şi a menţinerii prevederilor legale care instituie acordarea majorărilor salariale. Respinge restul pretenţiilor, ca nefondate. Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Gala?i. Pronun?ată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor la grefa instan?ei astăzi, 15.10.2021.

    Hotarare 1444/2021 din 15.10.2021
  • Sedinta din data de 01.10.2021 la ora 09:00

    Complet: C9 LM S
  • Amână pronunţarea

    Amana pronuntarea la data de 15.10.2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.10.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD