H***** M****
IntimatS* C******** S* V*****
ApelantRespinge apelul declarat de apelanta SC COMCEREAL SA, în insolvenţă, reprezentată prin administrator judiciar consorţiul format din Five Administration SRL şi LD EXPERT GRUP IPURL, împotriva sentinţei civile nr. 26/04.01.2021, pronunţată de Judecătoria Huşi în dosarul nr. 1941/244/2020. Executorie. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, cerere care se depune la Tribunalul Vaslui. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 03.11.2021.
Hotarare 1611/2021 din 03.11.2021Având nevoie de mai mult timp pentru a delibera, amână pronunţarea pentru 03.11.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.10.2021Pentru a se publica decizia nr. 42/2021 a ÎCCJ în Monitorul Oficial, amână pronunţarea pentru 27.10.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.10.2021Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronun?area pentru 20.10.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.10.2021Având în vedere că ICCJ s-a pronunţat cu privire la interpretarea dispoziţiilor art. 123 din Legea 85/2014, pentru a se publica decizia în Monitorul Oficial, acordă termen la 13.10.2021.
Incheiere de sedinta din 09.06.2021