D**** J****
ReclamantA****** J******** P***** P**** Ş* I******** S****** M********
PârâtHotărârea din 6.12.2022 -HOTĂRĂŞTE: Admite în parte cererea formulată de către reclamantul D**** J****, în contradictoriu cu Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială. Anulează Decizia nr. 1183/24.06.2021 emisă de către pârâtă. Obligă pe pârâtă să emită în favoarea reclamantului decizie de stabilire a calităţii de beneficiar al drepturilor prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990, în calitate de fiu al defunctului Deszi Zoltan decedat la data de 29.12.1989, pentru perioada de prizonierat a acestuia din urmă 04.04.1945 – 07.01.1949, acordarea drepturilor urmând a se realiza începând cu data de 01.05.2021. Definitivă. Pronunţată astăzi 06.12.2022 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1342/2022 din 06.12.2022Amână pronunţarea în cauză pentru data de 6 decembrie 2022, când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.11.2022repune cauza pe rol fixând termen de judecată la data de 22.11.2022 pentru când se vor cita părţile.
Incheiere de sedinta din 18.10.2022Amână pronunţarea în cauză pentru data de 18.10.2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.10.2022Amână pronunţarea în cauză pentru data de 11.10.2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.09.2022Pentru ca reclamantul să depună acte în probaţiune.
Incheiere de sedinta din 17.05.2022Pentru a se solicita relaţii.
Incheiere de sedinta din 22.02.2022