R****** S*
ReclamantD********* A******
PârâtAdmite cererea de valoare redusă. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.659,20 lei, reprezentând contravaloare facturi fiscale neachitate, precum şi la plata penalităţilor contractuale de întârziere în cuantum de 0,2% zi de întârziere, calculate începând cu cea de-a 10-a zi a lunii următoare momentului expirării termenului de plată şi până la data plăţii efective, asupra fiecărei facturi fiscale în parte. Obligă pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 50 lei, reprezentând contravaloare taxă judiciară de timbru. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 3 Bucure?ti. Executorie. Pronun?ată astăzi, 29.11.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei
Hotarare 12786/2021 din 29.11.2021În temeiul art.396 alin.(1) Cod procedură civilă amână pronunţarea 15 zile calculate potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 şi alin.(2) Cod procedură civilă la data de 29.11.2021. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată, azi, 11.11.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei de judecată
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.11.2021Fixare prim termen de judecată