Dosar 1948/113/2021 din 02.11.2021

cererea debitorului (art.66 alin.10 din Legea nr.85/2014)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1948/113/2021
Data dosar:
02.11.2021
Instanta:
Tribunalul Brăila
Departament:
Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
cererea debitorului (art.66 alin.10 din Legea nr.85/2014)
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 26.05.2022 la ora 9:00

    Complet: S1
  • Legea 85/2006 privind insolventa

    Dispune închiderea procedurii insolvenţei debitoarei CARXIMDAN, În temeiul art. 180 din Codul insolvenţei, Descarcă pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi cu privire la procedură, debitor şi averea lui, creditori, asociaţi. În temeiul art. 179 din Codul insolvenţei, Dispune notificarea prezentei sentinţe debitorului, creditorilor şi Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Judeţului Brăila, pentru efectuarea menţiunii de radiere, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Executorie. Cu apel în termen de 7 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Brăila. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 26.05.2022.

    Hotarare 158/2022 din 26.05.2022
  • Sedinta din data de 24.05.2022 la ora 12:00

    Complet: S1
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 26.05.2022

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.05.2022
  • Sedinta din data de 22.03.2022 la ora 12:00

    Complet: S1
  • Amână cauza

    Acordă termen la data de 24.05.2022 pentru soluţionarea apelului în cadrul dosarului nr. 1773/113/2021

    Incheiere de sedinta din 22.03.2022
  • Sedinta din data de 18.01.2022 la ora 12:00

    Complet: S1
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii

    Incheiere de sedinta din 18.01.2022
  • Sedinta din data de 10.11.2021 la ora 12:00

    Complet: Urgenţă S1
  • Legea 85/2006 privind insolventa

    Admite cererea formulată de debitoarea CARXIMDAN, pentru deschiderea procedurii simplificate de insolvenţă. Dispune deschiderea procedurii simplificate de insolvenţă împotriva debitoarei Carximdan SA Brăila şi intrarea în faliment a acesteia. Numeste lichidator judiciar pe CII Potera?u Zinca. Acorda termen la 18.01.2022. Cu apel.

    Incheiere de sedinta 132/2021 din 10.11.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD