S********** S*****
ReclamantS* E****** R****** A******** R********** S*
PârâtH**** C****** O***
IntervenientAdmite cererea de valoare redusă formulată de către reclamanta S.C. S********** S***** în contradictoriu cu pârâta S.C. EUROINS ROMÂNIA ASIGURARE-REASIGURARE S.A. şi cu intervenientul H**** C****** O***. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 25.683,29 lei, reprezentând despăgubirea neachitată în dosarul de daună nr. EJ00773574, şi a penalităţilor în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere calculate la suma de 25.683,29 lei începând cu data expirării termenului de 40 de zile, 02.10.2020, până la data plăţii integrale a debitului principal. Admite în parte cererea accesorie privind cheltuielile de judecată. Reduce onorariul de avocat de la suma de 2.380 lei la suma de 2.000 lei. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2.200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 200 lei constituie taxa judiciară de timbru, iar 2.000 lei reprezintă onorariul de avocat astfel redus. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Buftea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 28.09.2021.
Hotarare 13245/2021 din 28.09.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 28.09.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 13.09.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.09.2021