Dosar 19530/325/2021/a1 din 12.07.2021

măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 19530/325/2021/a1
Data dosar:
12.07.2021
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 13.10.2021 la ora 07:00

    Complet: C9P
  • Încheiere

    În temeiul art. 346 alin.1 C. proc. pen., constată că Judecătoria Timişoara este competentă în soluţionarea prezentei cauze, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 3759/P/2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul 3759/P/2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, privind pe inculpatul Paşca Daniel Ioan, pentru săvâr?irea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată” faptă prev. deart.335 alin.2 C.p.Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Paşca Daniel Ioan. Dispune comunicarea prezentei încheieri procurorului şi inculpatului Paşca Daniel Ioan. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 13.10.2021.

    Incheierefinalacamerapreliminara din 13.10.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD