S* D** A*** S*** S**
ReclamantS* E****** R****** A******** R********** S*
PârâtL***** A******** G********
IntervenientAdmite cererea de completare a dispozitivului formulată de către reclamanta S.C. DAB AUTO SERV S.R.L., în contradictoriu cu pârâta şi cu intervenientul L***** A******** G********. Obligă pârâta la plata către reclamantă şi a penalităţilor de întârziere de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, calculate asupra sumei de 13.673,89 lei, de la data scadenţei obligaţiei de plată – 11.03.2021 şi până la data plăţii acestei sume, respectiv 23.03.2021. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Buftea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 14.12.2021.
Hotarare 18023/2021 din 14.12.2021Admite cererea formulată de reclamanta S* D** A*** S*** S**, în contradictoriu cu pârâta EUROINS ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE SA, ?i intervenientul for?at LEONTE ALEXANDRA-GIORGIANA. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 13406,77 lei reprezentând contravaloare despăgubiri, la care se adaugă penalită?i de întârziere aferente debitului principal în cuantum de 0,2% pe zi, calculate de la data de 11.03.2021 până la data achitării debitului principal. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Buftea. Pronun?ată astăzi, 28.10.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 14933/2021 din 28.10.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 28.10.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 13.10.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.10.2021