P**** M***** C********
InculpatÎn temeiul disp. art. 336 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen. rap. la art. 396 alin. (2) C. proc. pen., condamnă pe inculpatul P**** M***** C******** la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 2400 de lei, reprezentând 160 de zile-amendă, suma corespunzătoare unei zile-amendă fiind de 15 de lei, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa unor substanţe psihoactive (faptă din 13.11.2019 ). Atrage atenţia inculpatului P**** M***** C******** asupra dispoziţiilor art. 63 C. pen. cu privire la înlocuirea, în caz de neexecutare cu rea-credinţă a pedepsii amenzii penale aplicate, cu închisoarea. În baza art. 398 C. proc. pen., rap. la art. 272 alin. (1) şi art. 274 alin. (1) C. proc. pen., obligă pe inculpatul P**** M***** C******** la plata către stat a sumei de 1700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 1496,40 lei aferentă urmăririi penale. Ia act că inculpatul a fost asistat de avocat ales. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea hotărârii la dispoziţia inculpatului şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi 19.07.2021.
Hotarare 500/2021 din 19.07.2021Stabileşte termen pentru deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii la 19.07.2021, urmând ca hotărârea să fie pusă la dispoziţia părţilor şi procurorului prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.06.2021