A********* S******** D*****
InculpatÎn temeiul art. 35 Cod procedură penală raportat la art. 41 alin. (1) lit. a) Cod procedură penală, constată că Judecătoria Dorohoi este deplin competentă material ?i teritorial să judece cauza ce face obiectul dosarului nr. 1958/222/2021. În baza art. 346 alin. (1) Cod procedură penală constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul din data de 19.07.2021, întocmit în dosar nr. 1142/P/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi, prin care a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul Atănăsoaie Sebastian-Daniel, pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi punere în circulaţie sau conducere a unui vehicul neînmatriculat (cu număr fals), fapte prev. şi ped. de art. 335 alin. (1) şi art. 334 alin. (2) din Codul Penal, cu aplicarea art. 38 alin. (2) din Codul penal. În temeiul art. 346 alin. (1) Cod procedură penală constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală ?i dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Atănăsoaie Sebastian-Daniel. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 10 septembrie 2021.
Incheierefinalacamerapreliminara104/2021 din 10.09.2021