S****** M**** M****
ReclamantC*** N******** D* P***** P****** - C*** J******** D* P***** M****
PârâtAdmite în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul Suceavă Marin Mihai, (cu CNP şi dom.), în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Mureş, (cu datele). Obligă pârâta la recalcularea pensiei reclamantului şi la emiterea unei noi decizii de pensionare, cu luarea în considerare a datelor cuprinse în adeverinţa nr. DEP/7/1338/2021 emisă de SNTFM „CFR Marfă” SA –Depoul Târgu Mureş cu excepţia datelor aferente următoarelor venituri, astfel cum acestea sunt consemnate în adeverinţă: Decret 46/82; Decret 240/82; Sc pers+an, sc; Sume CS+SC+ SP; Alte Sporuri şi Rest sume. Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantului a diferenţelor de pensie rezultate în urma recalculării mai sus menţionate, începând cu data de 1.08.2021. Respinge restul pretenţiilor reclamantului ca nefondate. Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 1000 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată azi, 29.11.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 1576/2021 din 29.11.2021Amana pronuntarea in cauza
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.11.2021