F**** M****
ReclamantL***** D* A*** "***** P***** R*****
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamanta F**** M****, prin reprezentant Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Caraş-Severin, în contradictoriu cu pârâtul L***** D* A*** "***** P***** R*****, şi în consecinţă: Obligă pe pârât să calculeze şi să plătească reclamantei despăgubiri, reprezentând diferenţele salariale rezultate din neaplicarea la salariul de bază aflat în plată a majorărilor/creşterilor salariale cuvenite pentru sporul de dirigenţie în cuantum de 10% începând cu data de 01.07.2017 şi până la data de 31.08.2020, actualizate în funcţie de rata inflaţiei la data plăţii efective, precum şi daune interese sub forma dobânzii legale penalizatoare aferente despăgubirilor menţionate mai sus, începând cu data naşterii dreptului şi până la data plăţii efective. Obligă pe pârât să calculeze şi să plătească reclamantei despăgubiri, reprezentând diferenţele salariale rezultate din neaplicarea la salariul de bază aflat în plată a majorărilor/creşterilor salariale cuvenite pentru gradaţia de merit în cuantum de 25% începând cu data de 01.09.2019 şi până la data de 31.08.2020, actualizate în funcţie de rata inflaţiei la data plăţii efective, precum şi daune interese sub forma dobânzii legale penalizatoare aferente despăgubirilor menţionate mai sus, începând cu data naşterii dreptului şi până la data plăţii efective. Fără cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Tribunalul Caraş-Severin. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 24 septembrie 2021.
Hotarare 1525/2021 din 24.09.2021