M***** N******* A* B********
PetentC***** D* C****** A J******** T****
IntimatC***** D* C****** A R*******
IntimatDosarul a fost transferat pe Secţia I-a Civilă conform HCC 14/07.12.2021
Incheiere finala dezinvestire din 12.01.2022Repune cauza pe rol. Fixează termen de judecată la data de 12.01.2021 ora 09:00, pentru când vor fi citate părţile, intimata fiind citată cu menţiunea de a indica dacă a fost emisă o decizie (conform pct. 174 din Hotărârea nr. 155/2014 din 29 mai 2014 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi) în temeiul raportului de audit financiar la care se face referire în cuprinsul Notei de constatare din data de 30.06.2021, iar în caz afirmativ să se depună la dosar decizia emisă şi să indice dacă decizia a fost contestată de către entitatea auditată. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 18.11.2021.
Incheiere de sedinta din 18.11.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 18.11.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 11.11.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.11.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 11.11.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 27.10.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.10.2021