Ţ***** D** C******
InculpatÎn baza art. 362 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală raportat la art. 208 alin. 2, 3, 4 şi 5 Cod procedură penală şi art. 242 alin. 2 Cod procedură penală, dispune înlocuirea măsurii preventive a arestului la domiciliu, prev. de art. 202 alin. 4 lit. d Cod procedură penală dispusă faţă de inculpatul ŢDC, fiul lui C şi D, născut la data de .., în vârstă de 26 ani, cetăţean român, necăsătorit, fără obligaţii militare, studii 12 clase, student, cu antecedente penale, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, prev. de art. 257 alin. 1 şi 4 Cod penal rap. la art. 193 alin. 2 Cod penal, cu măsura preventivă a controlului judiciar, prev. de art. 202 alin. 4 lit. b Cod procedură penală, începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri. În baza art. 215 alin. 1 Cod procedură penală, pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii:a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei;c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea acestuia de către organul judiciar care a dispus măsura (Biroul Supraveghere Judiciară din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Cluj), conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.În baza art. 215 alin. 2 lit. a Cod procedură penală, pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului interdicţia de a părăsi teritoriul României.Prezenta încheiere se va comunica instituţiilor prevăzute de art. 215 alin. 5 Cod procedură penală, în vederea asigurării respectării de către inculpat a obligaţiilor care îi revin. În baza art. 215 alin. 3 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor stabilite în sarcina sa, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.Potrivit art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.Onorariul parţial cuvenit avocatului din oficiu, în sumă de 500 de lei, în favoarea doamnei avocat Săsărman Augusta, se va achita din fondurile Ministerului de Justiţie, rămânând în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare.Pronunţată în şedinţa publică de azi, 06.05.2021.
Incheiere finala dezinvestire 76/2021 din 06.05.2021