A**** B*** R****** S*
ReclamantB**** E****
PârâtAdmite cererea de îndreptare eroare materială în sensul că dispozitivul hotărârii să cuprindă următoarele menţiuni: Admite, în parte, acţiunea. Admite cererea de Obligă pârâta la plata a 34 120,75 de lei, cu titlu de debit principal, către reclamantă. Obligă pârâta la plata către reclamantă a dobânzii legale penalizatoare de la 31.07.2018 până la achitarea integrală a debitului principal. Respinge, ca nefondată, cererea de obligare a pârâtei la plata de cheltuieli judiciare. Împotriva hotărârii se poate face apel în 30 de zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Buftea sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţie prin mijlocirea grefei instanţei în 04.04.2022. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Buftea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 20.07.2022.
Incheiere indreptare eroare materiala din 20.07.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 20.07.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 06.07.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.07.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 06.07.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 24.06.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.06.2022Admite, în parte, ac?iunea. Obligă pârâta la plata a 34 120,75 de lei, cu titlu de debit principal, către reclamantă. Obligă pârâta la plata către reclamantă a dobânzii legale penalizatoare de la 31.07.2018 până la achitarea integrală a debitului principal. Respinge, ca nefondată, cererea de obligare a pârâtei la plata de cheltuieli judiciare. Împotriva hotărârii se poate face apel în 30 de zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Buftea sub sanc?iunea nulită?ii. Pronun?ată prin punerea solu?iei la dispozi?ie prin mijlocirea grefei instan?ei în 04.04.2022.
Hotarare 5530/2022 din 04.04.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 04.04.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 21.03.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.03.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 21.03.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 08.03.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.03.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 08.03.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 07.03.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.03.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 07.03.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 21.02.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.02.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 21.02.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 07.02.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.02.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 07.02.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 25.01.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.01.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 25.01.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 10.01.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.01.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 10.01.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 27.12.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.12.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 27.12.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 13.12.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.12.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 13.12.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 03.12.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.12.2021