Dosar 1982/40/2021 din 08.07.2021

drepturi băneşti


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1982/40/2021
Data dosar:
08.07.2021
Instanta:
Tribunalul Botoșani
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
drepturi băneşti
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 22.10.2021 la ora 11:30

    Complet: CAFM4
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte acţiunea formulată de Sindicatul Învă?ământului Preuniversitar Boto?ani pentru membrii de sindicat -reclamanţi. Obligă pârâta să calculeze şi să achite reclamanţilor-membri de sindicat reprezentaţi, după caz, eventualele diferenţe de drepturi salariale decurgând din acordarea majorărilor/creşterilor salariale pentru calitatea de profesor pentru învăţământul preşcolar/învăţător, respectiv pentru activitatea de predare în regim simultan la 2 sau 3 clase conform situaţiei personale de încadrare a fiecărui reclamant, la salariul de bază majorat (obţinut prin aplicarea art. 38 alin. 3 lit. a şi d precum şi prin aplicarea art. 38 alin. 4 ind.1 din Legea 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare), după cum urmează: - Majorarea cu 10% a salariului de bază pentru personalul didactic care îndeplineşte funcţia de profesor pentru învăţământul preşcolar/învăţător, respectiv reclamanţilor C***** E****, M******** V*****, M******** C******* pentru perioada 1.01.2019-31.05.2021, - Creşterea salariului de bază pentru predarea simultană pentru 2 clase/grupe de elevi de 7% reclamantei M******** C******* pentru perioada 01.09.2019-31.05.2021, - Creşterea salariului de bază pentru predarea simultană pentru 3 clase/grupe de elevi de 10% reclamantei M******** C******* pentru intervalul 1.01.2019-31.08.2019, drepturi ce vor fi actualizate în funcţie de coeficientul de inflaţie, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare aferentă, de la data scaden?ei fiecărui drept salarial ?i până la data plăţii efective. Respinge ca neîntemeiate pretenţiile referitoare la indemnizaţia de localităţi izolate. Respinge restul pretenţiilor anterioare datei de 01.06.2021 ca nefondate şi pe cele ulterioare datei de 1.06.2021 ca lipsite de obiect. Executorie de drept. Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicare, calea de atac urmând a se depune la Tribunalul Boto?ani. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin grefa instanţei.

    Hotarare 1336/2021 din 22.10.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD