Dosar 1982/90/2021 din 10.06.2021

drepturi băneşti diferenţe salariale rezultate din neaplicarea la salariul de bază aflat în plată a creşterilor salariale acordate diferenţiat


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1982/90/2021
Data dosar:
10.06.2021
Instanta:
Tribunalul Vâlcea
Departament:
I CIVILA
Obiect:
drepturi băneşti diferenţe salariale rezultate din neaplicarea la salariul de bază aflat în plată a creşterilor salariale acordate diferenţiat
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 17.12.2021 la ora 08:00

    Complet: CIVIL-complet amânare pronunţare
  • Respinge cererea

    Respinge acţiunea formulată de reclamantul, S********* P*********** D** Î*********** P************* V*****, în numele membrilor de sindicat, Dogaru Elena şi M***** V******, în contradictoriu cu pârâta, Ş***** G********* C***** R****, sub aspectul tuturor capetelor de cerere, ca inadmisibilă; Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Vâlcea. Pronunţată, azi, 17.12.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei. OPINIE SEPARATĂ Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul S********* P*********** D** Î*********** P************* V*****, cu sediul în Rm.Vâlcea, B-dul Nicolae Bălcescu nr. 30, et.3, camera 12, jud.Vâlcea, pentru membri săi de sindicat D***** D****** E****, M***** V******, în contradictoriu cu pârâta Ş***** G********* C***** R****, cu sediul în comuna Runcu , jud.Vâlcea. Obligă pârâta să calculeze şi să plătească membrei de sindicat D***** D****** E**** majorarea cu 10% a salariului de bază pentru îndeplinirea activităţii de dirigenţie, în raport de salariul de bază în plată, începând cu data de 01.01.2019, pe perioada desfăşurării acestei activităţi, până la încetarea condiţiilor de acordare şi să le plătească sumele reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale cuvenite conform majorării de 10% şi cele încasate, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii şi dobânda legală penalizatoare, calculată de la scadenţă până la plata efectivă. Obligă pârâta să calculeze şi să plătească membrei de sindicat M***** V****** majorarea cu 7% a salariului de bază pentru îndeplinirea activităţii de predare simultană, în raport de salariul de bază în plată, începând cu data de 01.01.2019, pe perioada desfăşurării acestei activităţi, până la încetarea condiţiilor de acordare, adică data de 31.08.2019 şi să îi plătească sumele reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale cuvenite conform majorării de 7% şi cele încasate, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii şi dobânda legală penalizatoare, calculată de la scadenţă până la plata efectivă. Respinge cererea formulată de membra de sindicat D***** D****** E**** privind majorarea de 25% pentru gradaţia de merit, aferentă intervalului 01.07.2017-31.08.2018, ca neîntemeiată. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, la grefa instanţei, azi 17.12.2021.

    Hotarare 2893/2021 din 17.12.2021
  • Sedinta din data de 03.12.2021 la ora 11:00

    Complet: C.M.A.S. 10
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 17.12.2021. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 03.12.2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.12.2021
  • Sedinta din data de 22.10.2021 la ora 11:30

    Complet: C.M.A.S. 10
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru a se solicita relaţii.

    Incheiere de sedinta din 22.10.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD