S******* J******* D* U****** ,**** I*** C** N*** S******
ReclamantB******** M****
PârâtAdmite cererea formulată de petentul SPITALUL JUDEŢEAN DE URGENŢĂ „SF. IOAN CEL NOU" SUCEAVA, şi în consecinţă: Îndreaptă eroare materială strecurată în cuprinsul minutei şi al dispozitivului sentinţei civile cu nr. 55 din 27.01.2022, pronunţată în dosarul nr. 1990/334/2021 al Judecătoriei Vatra Dornei, sens în care se va menţiona corect numele pârâtului„ B******** M****”. În baza art. 442 alin.3 c.proc. civilă, îndreptarea se va face în ambele exemplare ale hotărârii. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare care se va depune la Judecătoria Vatra Dornei. Dată în şedinţa camerei de consiliu. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 aprilie 2022 .
Incheiere indreptare eroare materiala din 06.04.2022Admite cererea cu valoare redusa formulata de reclamantul SPITALUL JUDEŢEAN DE URGENŢĂ „SF. IOAN CEL NOU" SUCEAVA, în contradictoriu cu pârâtul Hutopilă Mihai, după cum urmează: Obliga pe pârâtul la plata catre reclamanta a sumei de 9870,34 lei, debit principal (contravaloare servicii medicale). Executorie în baza art. 1031 alin. 3 C.proc. civilă. Cu drept de apel in 30 de zile de la comunicare, cererea urmând a se depune la Judecătoria Vatra Dornei. Data în Cameră de Consiliu. Pronunţată în şedinţa publică din 27.01.2022.
Hotarare 55/2022 din 27.01.2022