T********** S**
ApelantN****** I************ S**
IntimatAdmite cererea de apel formulată de apelanta T********** S** în contradictoriu cu intimata N****** I************ S**, împotriva sentinţei civile nr. 2981/11.03.2021, pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. 19926/325/2020. Schimbă, în tot, sentinţa civilă nr. 2981/11.03.2021, în sensul că: Admite, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta T********** S** în contradictoriu cu pârâta N****** I************ S**. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1.332,14 lei, cu titlu de debit principal. Obligă pârâta să plătească reclamantei penalităţi de întârziere de 0,5% pe zi de întârziere, de la scadenţă şi până la plata efectivă a debitului principal restant. Compensează cheltuielile de judecată din primă instanţă. Respinge, în rest, acţiunea. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea se va depune la Tribunalul Timiş. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 17.02.2022.
Hotarare 286/2022 din 17.02.2022Amână pronunţarea la data de 17.02.2022. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică azi, 02.02.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.02.2022Amână pronunţarea la data de 02.02.2022. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică azi, 19.01.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.01.2022Amână judecarea cauzei la data de 19.01.2022.
Incheiere de sedinta din 17.11.2021În vederea administrării probelor propuse, amână judecarea cauzei la data de 17.11.2021.
Incheiere de sedinta din 06.10.2021