L****** I***
InculpatÎn baza art. 335 alin.2 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin.10 Cod procedură penală, stabileşte pedeapsa de 9 luni închisoare în sarcina inculpatului L****** I***, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. În baza art. 396 alin. 4 Cod procedură penală raportat la art. 83, 84 Cod penal amână aplicarea pedepsei stabilite în sarcina inculpatului L****** I***, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentin?e. În baza art. 85 alin. 1 Cod penal, obligă pe inculpat ca pe durata termenului de supraveghere să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existen?ă. Încredinţează supravegherea inculpatului – Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava. În temeiul articolului 85 alin. (2) lit. b din Codul penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunită?ii pe o perioadă de 30 zile, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Munca va fi prestată în cadrul Primăriei Mun. Câmpulung Moldovenesc sau Primăriei com. Sadova. Atrage aten?ia inculpatului asupra dispozi?iilor art. 88 Cod penal privind revocarea amânării aplicării pedepsei. În baza art. 274 alin.1 Cod procedură penală obligă pe inculpat la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 300 lei din faza de urmărire penală. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronun?ată la data de 16 ianuarie 2023, prin punerea solu?iei la dispozi?ia inculpatului şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 12/2023 din 16.01.2023În temeiul art. 391 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală, stabile?te deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii la data de 16.01.2023, prin punerea acesteia la dispoziţia păr?ilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22.11.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.11.2022la 22.11.2022, ora 09.00 pentru a se reasculta inculpatul
Incheiere de sedinta din 13.09.2022În temeiul art. 392 alin. 1 Cod procedură penală ?i art. 123, alin. 3 ?i 4 din ROII, repune cauza pe rol. Acordă termen la data de 13 septembrie 2022, ora 9:00, la completul C6M, pentru când se vor cita păr?ile. Pronunţată în ?edin?a publică din 28 iunie 2022.
Incheiere de sedinta din 28.06.2022În temeiul art. 391 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală, stabile?te deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii la data de 28 iunie 2022, prin punerea acesteia la dispoziţia păr?ilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03 mai 2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.05.2022la 3 mai 2022, în vederea întocmirii referatului de evaluare.
Incheiere de sedinta din 01.03.2022