P******* D********
PetentC****** C*********
IntimatAdmite cererea formulată de P******* D********, prin primar, în contradictoriu cu intimatul C****** C*********. Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii contraven?ionale în cuantum de 400 de lei, aplicată prin procesul-verbal de contravenţie cu seria PL NR. 021063/2019, cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii, pe o durată de 43 ore, ce urmează a fi adusă la îndeplinire în cadrul Primăriei Comunei Dobârceni. Obligă intimatul să presteze o activitate în folosul comunităţii pe o durată de 43 ore, cu respectarea dispoziţiilor art. 2-3 din O.G. nr. 55/2002. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Săveni. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 01.03.2022.
Hotarare 181/2022 din 01.03.2022