C********* V*******
ReclamantC*** J******** D* P***** M****
PârâtAdmite în parte actiunea civilă formulată de reclamantul C.V. (cu C.N.P. si cu domiciliul) în contradictoriu cu pârâta Casa Judeteană de Pensii Mures (cu datele de identificare). Anulează decizia nr. 213300/18.06.2021 emisă de pârâtă. Obligă pârâta la emiterea unei noi decizii de pensie, în aceleasi conditii, dar cu plata drepturilor începând cu data de 07.10.2017. Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantului a diferentelor de drepturi de pensie rezultate în urma emiterii deciziei mai sus mentionate. Respinge restul pretentiilor reclamantului. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mures. Pronuntată azi, 16 martie 2022, prin punerea solutiei la dispozitia părtilor prin intermediul grefei instantei.
Hotarare 346/2022 din 16.03.2022Amana pronuntarea asupra cauzei pentru data de 16 martie 2022, termen la care solutia va fi pusa la dispozitia partilor prin intermediul grefei instantei, conform prevederilor art. 396 alin.2 Cod procedura civila.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.03.2022Amana pronuntarea asupra cauzei pentru data de 02 martie 2022, termen la care solutia va fi pusa la dispozitia partilor prin intermediul grefei instantei, conform prevederilor art. 396 alin.2 Cod procedura civila.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.02.2022Amana pronuntarea asupra cauzei pentru data de 16 februarie 2022, termen la care solutia va fi pusa la dispozitia partilor prin intermediul grefei instantei, conform prevederilor art. 396 alin.2 Cod procedura civila.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.02.2022Amana pronuntarea asupra cauzei pentru data de 02 februarie 2022, termen pentru care partile au posibilitatea de a depune la dosar concluzii scrise si la care solutia va fi pusa la dispozitia partilor prin intermediul grefei instantei, conform prevederilor art. 396 alin.2 Cod procedura civila.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.01.2022amânarea cauzei pentru a se solicita pârâtei să depună la dosar actele dosarului de pensionare al reclamantului.
Incheiere de sedinta din 11.11.2021