S**** R**** S***
IntimatÎn baza Deciziei-cadru 2005/214/JAI a Consiliului din 24.02.2005 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce a sancţiunilor pecuniare raportat la art. 240 din Legea 302/2004, dispune recunoaşterea şi punerea în executare a hotărârii nr. PR 1927/2019 din data de 14.11.2019, emisă în dosarul nr. PR 1927/2019 de OKRAJNO SODISCE V LJUBLJANI, ODDELEK ZA PREKRSKE din Slovenia, definitivă la data de 23.11.2019, împotriva intimatului S**** R**** S***, (născut la data de 26 iulie 1996, domiciliat în comuna Bărbuleşti, str. Izvorului nr. 116, judeţul Ialomiţa), prin care acestuia i s-a aplicat o sancţiune pecuniară în cuantum total de 104,32 euro. Dispune ca executarea să se facă în moneda statului de executare, la cursul valutar de la data aplicării sancţiunii. Dispune ca autoritatea judiciară română de executare să informeze neîntârziat autoritatea competentă a statului emitent despre transmiterea hotărârii către autoritatea competentă şi despre finalitatea procedurilor de executare. În baza art. 246 al. (2) din Legea nr. 302/2004, cheltuielile procesuale avansate de către stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14.07.2021.
Hotarare 242/2021 din 14.07.2021Amână pronunţarea la data de 14.07.2021, având nevoie de timp pentru a delibera. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07.07.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.07.2021Amână pronunţarea la data de 07.07.2021, având nevoie de timp pentru a delibera. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30.06.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.06.2021Amână pronunţarea la data de 30.06.2021, având nevoie de timp pentru a delibera. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22.06.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.06.2021Lipsă procedură cu intimatul
Incheiere de sedinta din 18.05.2021