Dosar 2021/102/2020 din 29.09.2021

contestaţie decizie de sancţionare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2021/102/2020
Data dosar:
29.09.2021
Instanta:
Curtea de Apel Târgu Mureș
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
contestaţie decizie de sancţionare
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 27.01.2022 la ora 8:30

    Complet: C1LMASA
  • Schimbat în parte

    Admite apelul declarat de reclamantul B****** I*** împotriva Sentinţei civile nr. 966/23.06.2021 pronunţate de Tribunalul Mureş în dosarul nr. 2021/102/2020. Schimbă în parte hotărârea atacată, în sensul că: Admite acţiunea formulată de reclamantul B****** I*** în contradictoriu cu pârâta SNTFC „CFR Călători” SA – Sucursala Regională de Transport Feroviar de Călători Braşov. Anulează Decizia de sancţionare nr. Bv1/10421 din 31.08.2020 emisă de pârâtă. Obligă pârâta la restituirea către reclamant a drepturilor salariale reţinute în baza deciziei menţionate, indexate, majorate şi reactualizate cu rata inflaţiei la zi, precum şi cu dobânda legală calculată de la data naşterii dreptului până la data plăţii efective. Obligă pârâta la recalcularea şi plata diferenţei de indemnizaţie de concediu de odihnă pentru 11 zile de concediu din luna decembrie 2020. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate. Obligă intimata la plata către apelant a sumei de 1000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, azi, 27 ianuarie 2022.

    Hotarare 73/2022 din 27.01.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD