R******* F*****
InculpatS**** I****
Parte civilăR***** C******
Parte civilăS**** I***
Parte civilăSe constată imposibilitatea punerii în executare efectivă, pe perioada măsurii arestului preventiv, a măsurii educative a asistării zilnice aplicată inculpatului minor (la data săvârşirii faptei) R.F.prin Sentinţa penală nr. 102/2022, pronunţată de Judecătoria Şimleu Silvaniei, în dosarul nr. de mai sus, acesta fiind arestat preventiv de la data de 29.03.2022 şi în prezent, în dosarul Tribunalului Sălaj, aflându-se în Penitenciarul ORADEA.
Incheiere de sedinta din 28.06.2022În temeiul art. 114 al.1 Cod penal, art. 115 al.1 pct. 1 lit. d) Cod penal, raportat la art. 120 Cod penal, cu aplicarea art. 396 al. 10 Cod procedură penală, aplică inculpatului R. F., măsura educativă a asistării zilnice pe o durată de 6 luni, pentru săvârşirea infracţiunilor de: furt calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 228 al. (1), art. 229 al. (1) lit. b) şi al. (2) lit. b) din Codul penal, cu aplicarea art. 113 al. (2) şi art. 35 al. (1) din Codul penal, în dauna persoanelor vătămate S. I. ?i S. I., precum ?i furt calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 228 al. (1), art. 229 al. (1) lit. b) şi d) şi al. (2) lit. b) din Codul penal, cu aplicarea art. 113 al. (2) şi art. 35 al. (1) din Codul penal, în dauna persoanei vătămate R. C., totul cu aplicarea art. 38 al. (1) din Codul penal. Asistarea inculpatului se face sub coordonarea Serviciului de Probaţiune Sălaj. În baza art. 121 al. 1 lit. a, d şi e Cod penal, impune inculpatului, pe durata executării măsurii educative a asistării zilnice, următoarele obligaţii: - să urmeze un curs de pregătire şcolară sau de formare profesională; - să nu se apropie şi să nu comunice cu inculpatul R. T.; - să se prezinte la Serviciul de probaţiune Sălaj la datele fixate de acesta. În baza art. 123 al. (1) C.pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării condiţiilor de executare a măsurii educative, obliga?iilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni. Constată că inculpatul a achitat prejudiciul cauzat păr?ilor civile S. I. ?i S. I.. În baza art. 397 al. (1) Cod procedură penală, raportat la art. 25 Cod procedură penală, art. 1357 şi urm. Cod civil, admite acţiunea civilă formulată de partea civilă R. C. şi obligă inculpatul la plata către aceasta a sumei de 2000 lei, în solidar cu inculpatul R. T. (din dosarul 908/309/2020 din care a fost disjunsă prezenta cauză), reprezentând prejudiciu nerecuperat. În baza art. 274 al. (1) C. proc. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 1150 lei (600 lei pentru faza de urmărire penală, 50 lei pentru faza de cameră preliminară şi 500 lei pentru faza de judecată) reprezentând cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 272 Cod procedură penală, dispune virarea din contul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Sălaj a sumei de 868 lei reprezentând onorariul cuvenit avocatului desemnat din oficiu pentru inculpat, avocat P. I., conform împuternicirii nr. 174/22.09.2020. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată în şedinţa publică azi, 29 aprilie 2022, la sediul instanţei
Hotarare 102/2022 din 29.04.2022În temeiul art. 353 al. 10 C.pr.pen. dispune preschimbarea termenului de pronunţare acordat la data de 22.04.2022, pentru data de 29.04.2022 raportat la faptul că ziua de 22.04.2022 este declarată sărbătoare legală
amână pronun?area la data de 22 aprilie 2022. Pune în vedere inculpatului să facă dovada achitării prejudiciului cauzat părţilor civile până la data de 30 martie 2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.03.2022Amână cauza la data de 16.03.2022 pentru a da posibilitatea inculpatului să achite prejudiciul cauzat.
Incheiere de sedinta din 16.02.2022Amână cauza la data de 16 februarie 2022 pentru a da posibilitatea inculpatului să achite prejudiciul către părţile civile, având în vedere solicitarea apărătorului inculpatului.
Incheiere de sedinta din 15.12.2021amână cauza la data de 15 decembrie 2021 având în vedere lipsa suplimentului la expertiză şi cererea de amânare formulată de apărătorul inculpatului.
Incheiere de sedinta din 17.11.2021