A*** M*****
ReclamantI************ T********* D* M**** B*******
PârâtAdmite acţiunea. Obligă pârâtul să emită în favoarea reclamantului, începând cu data introducerii acţiunii - 15.07.2021, un nou act administrativ de stabilire a drepturilor salariale ale acestuia, inclusiv a sporurilor şi a altor adaosuri prevăzute de lege, la nivelul funcţiilor publice similare din cadrul instituţiei (inspector de muncă, clasa I, grad superior, gradaţia 5), cu luarea în considerare, în acest sens, şi a drepturilor băneşti obţinute prin hotărâri judecătoreşti. Obligă pârâtul la plata către reclamant a diferenţelor dintre drepturilor salariale acordate prin prezenta şi cele efectiv încasate, sume actualizate cu indicele de inflaţie de la data plăţii şi la care se va adăuga dobânda legală calculată de la data introducerii acţiunii şi până la achitarea integrală a drepturilor. Obligă pârâtul la plata cheltuielilor de judecată – 500 lei. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea şi motivele de recurs urmând a se depune la Tribunalul Botoşani – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei, astăzi, 22.10.2021.
Hotarare 423/2021 din 22.10.2021Amână pronunţarea la data de 22.10.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin grefa instanţei, astăzi, 08 octombrie 2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.10.2021