A***** D****
InculpatÎn temeiul art. 362 C.proc.pen., raportat la art. 208 alin. (2), alin. (5) şi la art. 207 alin. (7) C.proc.pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar dispuse faţă de inculpatul A***** D****, fără antecedente penale, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. 2 C.p. În temeiul art. 208 alin. (5) raportat art. 207 alin. (4) C.proc.pen., menţine măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul A***** D****, urmând ca verificarea legalităţii şi temeiniciei acesteia să fie efectuată înainte de expirarea termenului prevăzut de lege, respectiv data de 14.11.2021. În temeiul art. 215 alin. 1 şi 2 C.proc.pen., pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instan?a de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în fa?a căruia se află cauza (Judecătoria Timişoara) cu privire la schimbarea locuin?ei; c) să se prezinte la IPJ Timiş – Biroul Supravegheri judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poli?ie sau ori de câte ori este chemat; d) să nu părăsească teritoriul României decât cu încuviinţarea prealabilă a Judecătoriei Timişoara; e) să nu se apropie de persoana vătămată Csedreki Bogdan; f) să nu se apropie şi să nu comunice pe nicio cale, direct sau indirect, de persoana vătămată Csedreki Bogdan; g) să nu deţină, să nu folosească, să nu poarte arme. În temeiul art. 215 alin. 3 C.proc.pen., atrage atenţia inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În temeiul art. 215 alin. 4 C.proc.pen., supravegherea respectării de către inculpat a obligaţiilor care le revin pe durata controlului judiciar se va realiza de către IPJ Timiş - Biroul Supravegheri Judiciare. În temeiul art. 215 alin. 5 C.proc.pen., dispune comunicarea unei copii a prezentei încheieri inculpatului, I.P.J. Timiş - Serviciul de Investigaţii Criminale - Biroul Supravegheri Judiciare, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Timiş, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române, IPJ – Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, precum şi persoanei vătămate. În baza art. 242 C.proc.pen., respinge solicitarea inculpatului de revocare a măsurii preventive, ca neîntemeiată. În temeiul art. art. 275 alin. 3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată astăzi, 16.09.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 16.09.2021