G******* L*****
InculpatSent. pen. nr. 994/30.12.2021.În baza art. 485 alin. 1 lit. „a” C. proc. pen. admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş cu inculpatul GL, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prev. şi ped. de art. 336 al. 1 C. pen. În temeiul art. 396 al.1 şi 2 C. pr. pen., condamnă pe inculpatul GL, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prev. şi ped. de art. 336 al. 1 C. pen. cu aplic. art. 396 al. 10 C. pr. pen. la pedeapsa de 1 (unu) an şi 6 (şase) luni închisoare. În temeiul art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani şi 6 luni, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Maramureş la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare la Primăria Comunei Bistra sau la Primăria Comunei Petrova, în condiţiile stabilite de Serviciul de Probaţiune. În temeiul art. 94 al. 1 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va comunica datele prevăzute la art. 93 al. 1 lit. „c”-„e” C. pen. Serviciului de Probaţiune Maramureş. În temeiul art. 94 al. 2 C. pen., supravegherea executării obligaţiilor prev. de art. 93 al. 2 lit. „b” şi art. 93 al. 3 C. pen., se va face de către Serviciul de Probaţiune Maramureş. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. În temeiul art. 274 al. 1 C. pr. pen., obligă pe inculpat să plătească statului suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 30 decembrie 2021.
Hotarare 994/2021 din 30.12.2021Stabileşte termen pentru pronunţare la data de 30.12.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.12.2021