D******* F*******
InculpatÎn baza art. 346 alin.1 Codul de Procedură Penală constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis la data de 28.10.2021 în dosarul nr.4972/P/2020 al Parchetului de pe lângă Judecatoria Cluj-Napoca înregistrat pe rolul Judecatoriei Cluj-Napoca sub nr. dosar 20439/211/2021 la data de 02.11.2021 privind pe inculpatul D F cercetat în stare de libertate ?i trimis în judecată, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere, prev.şi ped. de art. 335 alin. l Codul Penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul D F pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere, prev.şi ped. de art. 335 alin. l Codul Penal, urmând a se fixa termen de judecata după rămânerea definitivă a prezentei încheieri. Dispune comunicarea prezentei încheieri de îndată, procurorului şi inculpatului. Cu drept de contestatie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii conform art. 347 alin.1 Cod Procedura Penală. Pronunţată în şedinta camerei de consiliu din data de 21.12.2021.
Incheierefinalacamerapreliminara722/2021 din 21.12.2021