P****** M***** A****
ContestatorA****** P***** F********* I************ R*****
IntimatRespinge contestaţia formulată de contestatoarea P****** M***** A****, cu domiciliul în com. Mihăeşti, sat Rugetu, judeţul Vâlcea, în contradictoriu cu intimata A****** P***** F********* I************ R*****, cu sediul în Bucureşti, sector 1, str. Ştirbei Vodă, nr. 43, judeţul Bucureşti, având ca obiect ”contestaţie decizie de sancţionare”, ca neîntemeiată. Cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la sediul Tribunalului Vâlcea. Pronunţată azi, 20.01.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 68/2023 din 20.01.2023Având nevoie de timp pentru a delibera şi pentru a da posibilitatea părţilor să depună concluzii sau note scrise la dosarul cauzei, amână pronunţarea asupra cauzei la data de 20.01.2023.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.01.2023Acordă termen la data de 09.01.2023 pentru a se cita martorul lipsă la acest termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 10.10.2022În vederea administrării probatoriului încuviinţat în cauză, amână judecarea cauzei la data de 10.10.2022.
Incheiere de sedinta din 16.05.2022Amână judecarea cauzei la data de 16.05.2022 pentru a se depune la dosar înscrisurile
Incheiere de sedinta din 18.04.2022Amână judecarea cauzei la data de 18.04.2022 la cererea apărătorului reclamantei pentru a lua cunoştinţă de înscrisurile depuse la acest termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 07.02.2022Pentru administrarea probatoriului încuviinţat în cauză, acordă termen de judecată la data de 07.02.2022.
Incheiere de sedinta din 08.11.2021