B********* L******** C*******
InculpatÎn temeiul art. 337 C.p. cu aplic cu aplic. art. 396 alin.1 şi 2 C.p.p. condamnă pe inculpatul B********* L******** C******* la pedeapsa de 1(unu) an şi 6 (şase) luni închisoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de probe biologice. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dolj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. impune inculpatului să execute următoarele obligaţii: - să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 de zile în cadrul Primăriei com. Terpeziţa ori în cadrul Primăriei com. Mârşani, jud. Dolj. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. În baza art. 274 alin. 1 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată, azi, 10.11.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 2878/2022 din 10.11.2022Stabileşte termen pentru deliberare, redactare şi pronunţare la data de 10.11.2022. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25.10.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.10.2022lipsă martori
Incheiere de sedinta din 27.09.2022pentru continuarea cercetării judecătoreşti
Incheiere de sedinta din 21.06.2022Pentru lipsa martorilor, amână judecarea cauzei la data de 21.06.2022.
Incheiere de sedinta din 24.05.2022Pentru efectuarea cercetării judecătore?ti
Incheiere de sedinta din 12.04.2022Faţă de lipsa inculpatului, pentru a se emite mandat de aducere pe numele acestuia, amână judecarea cauzei la data de 12.04.2022
Incheiere de sedinta din 15.03.2022Faţă de lipsa inculpatului, pentru a se emite mandat de aducere pe numele acestuia, amână judecarea cauzei la data de 15.03.2022.
Incheiere de sedinta din 15.02.2022